La 4-5 luni, bebelușii descoperă lumea încântătoare a culorilor, sunetelor și texturilor diverse. Fiind în plin proces de creștere, ei devin din ce în ce mai curioși, începând să exploreze activ lumea din jur. Chiar dacă la această vârstă, lumea înseamnă, în principiu, acasă, părinții au rolul de a-i stimula prin joc și joacă. În oferta noastră găsești jucării pentru bebeluși de 4-5 luni, special concepute pentru dezvoltarea cognitivă, motorie și senzorială.
Ce este important să dezvoltăm la un bebeluș de 4-5 luni?
Știi de ce ar trebui să umpli coșul de cumpărături cu jucării pentru bebe 4-5 luni? Pentru că la această vârstă, este important ca părinții să lucreze cu micuții lor în mai multe direcții. Coordonarea mână-ochi, percepția senzorială, dezvoltarea musculaturii, dezvoltarea socială și emoțională sunt prioritare acum, iar tu te poți baza pe ajutorul jucăriilor special concepute pentru a-l distra pe cel mic și pentru a-l pregăti pe viitorul adult.
Tipuri de jucării potrivite pentru 4-5 luni
Jucăriile senzoriale, cele cu sunete și lumini, jucăriile de dentiție și cele care stimulează mișcarea sunt cele mai indicate la această vârstă. Astfel, timpul petrecut la joacă poate fi ocupat cu: jucărie tip cutie cu batistuțe, cărți senzoriale cu animale, fructe, legume sau mijloace de transport, minge moale cu activități și alte jucării pentru bebeluși de 4 luni și jucării pentru bebeluși de 5 luni. În oferta noastră găsești de toate pentru toți prichindeii curioși: jucării zornăitoare și senzoriale, jucării pentru pătuț sau pentru scaunul de la mașină.
Cât timp ne jucăm cu bebelușul de 4-5 luni?
Pe site-ul nostru găsești jucării pentru copii 4-5 luni concepute special pentru activități de tip: prinde sau apucă, rostogolire, ridicare a capului, interacțiune, recunoașterea expresiilor și emoțiilor. Se recomandă ca reprizele de joacă să dureze 10-15 minute, de mai multe ori pe zi. Alterarea momentelor de joacă și distracție cu cele de relaxare este importantă.
Nu uita că joacă este esențială pentru dezvoltarea micuțului tău. Implică-te activ, dar evită suprastimularea! Interacțiunea cu părinții are un rol cheie în dezvoltarea emoțională a copilului.
Întrebări frecvente
Este normal ca bebelușul să nu pară interesat de jucării la 4-5 luni?
Fiecare copil are propriul ritm de creștere. I-ai oferit jucării texturate, zornăitoare sau care produc diferite sunete? De obicei, copiii sunt atrași mai mult de astfel de jucării pe la 4-5 luni.
Ce poți face când copilul de 4-5 luni se plictisește repede de o jucărie?
Încearcă să alternezi jucăriile și oferă-le pe rând. Este important să le descopere treptat. O să se obișnuiască odată cu timpul. Și tu la fel.
Cum poți ști dacă o jucărie este sigură pentru bebelușul de 4-5 luni?
Asigură-te că jucăria este fabricată din materiale sigure, specifice vârstei lui. Nu trebuie să aibă margini ascuțite și piese mici detașabile.
Cum îl ajută jucăriile pe bebe de 4-5 luni să se rostogolească?
La această vârstă, bebe ar trebui să învețe să se rostogolească. Pentru a-l stimula, poți pune o jucărie pe care o îndrăgește în lateral. Lasă-l să se întoarcă și să încerce să o apuce.

Jucarie pentru bebelusi 2 in 1 - Telefon si telecomanda, 18 luni
Joc creativ Mozaic Pixel din lemn, 3 ani+
Set Puzzle de asociere cu 2 piese - Mama si puiul, 18 luni+
Set 26 cuburi din lemn, litere, cifre animale, obiecte, 18 luni+
Set 6 Puzzle din lemn cu 6 Fructe, 3 ani+
Puzzle Stratificat Corpul Uman - Baiat
Puzzle din lemn - Invatam sa legam sireturile - Roz, 3 ani
Joc multifunctional - Ceas si joc asociere culori, 18 luni+
Carte educativa magnetica tip puzzle - Animale din Jungla
Joc educativ Tangram din lemn cu 125 piese, 3 ani+
Jucarie pentru patut si carucior -Carusel muzical, Elefant
Set 10 pensule pictura cu varf rotund
Banc de lucru pentru copii, 3 ani
Set cu puzzle din 3-4 piese, 6 Animale
Joc educativ Tangram din lemn cu 250 piese, 3 ani+
Jucarie interactiva bebelusi - Busy Cube,18 luni
Puzzle magnetic-Carte educativa Mica Sirena, 3 ani
Puzzle educativ in Limba Romana – Anatomia Corpului Omenesc, Fete
Macheta 3D din lemn, Notre-Dame Paris, 8 ani+
Covoras muzical bebelusi, 18 luni+, Animale salbatice
Puzzle Montessori din lemn, 6 forme geometrice tip stampile, 3 ani
Set 5 Puzzle-uri cu Animale Salbatice, 3 ani
Parcare circulara cu turn de control, lumini si sunete
Carte educativa cu 6 puzzle-uri - Lumea Dinozaurilor - 72 piese
Joc sortator - Invata Formele Si Culorile
Camion Transportator din lemn cu 2 Vehicule, 3 ani
Joc educatic, Trenulet cu sortator de forme, 3 ani
Joc de echilibru, Curcubeu din lemn cu 7 piese Waldorf, 3 ani
Joc de asociere si sortare in Limba Romana - Obiecte, fructe si animale, 3 ANI
Centru de activitati Cub, din lemn 6 in 1, 30 cm
Set educativ de 100 cuburi din lemn multicolore pentru construit,Trafic urban, 3 ani
Albinuta dansatoare - Jucarie distractiva bebe
Jucarie din lemn - Sortator forme geometrice cu 3 coloane, 3 ani
Joc educativ cu 32 planse reutilizabile - Dot to Dots, Scrie si sterge
Joc educativ din lemn - Tetris 3D cu animale, 3 ani
Puzzle de asociere cu Umbre - Animale, 36 piese
Banc de scule din lemn - Micul Tamplar, 3 ani
Jucarie de tras si joc magnetic-Pisica/Ratusca si pestisori, 3 ani
Joc sortator cu 4 coloane din lemn cu fructe si legume, 3 ani
Set de constructie 3D, magnetic, 42 piese, 3 ani
Carte senzoriala bebelusi si jucarie pentru dentitie, Animale Domestice
Carte educativă cu 6 puzzle-uri – Camioane si excavatoare, 72 piese
Joc asociere, Animale de la ferma, 3 ani
Joc educativ - Tetris din lemn, 3 ani
Joc Montessori de tip puzzle incastru - Sistemul Solar, Limba romana
Joc puzzle lemn - Invatam sa ne legam sireturile, 3 ani
Puzzle de asociere cu Umbre - Fructe, 36 piese
Jucarie educativa bebe, multifuntionala, cuburi si turn de stivuire, 3 luni+ 






























