Copii cu autism au un rol aparte de a se juca și pot efectua o activitate monotonă ore în șir sau găsesc ceva interesant într-un lucru aparent banal. Astfel, cele mai bune jucării pentru copii cu autism trebuie să fie adaptate în funcție de nivelul lor de dezvoltare și de abilitățile specifice ale acestora.
Indiferent de problemele cu care se confruntă un copil, joaca va fi întotdeauna o plăcere.
Jucării potrivite pentru copii cu autism
Jocul reprezintă o modalitate prin care copii pot explora lumea și pot începe să învețe cum să interacționeze cu ea.
Jocurile de învățare, exercițiile, stimularea și divertismentul sunt jocuri destinate tuturor copiilor, numai că la cei cu nevoie speciale și sindromul down felul și ritmul de dezvoltare sunt diferite.
Copii cu autism se bucură de mai puține jocuri, întrucât pot deveni foarte atrași și obsedați de un anumit tip de jucărie.
Cele mai bune jucării pentru copii cu nevoi speciale
Pe evawoodtoys.ro găsești o serie de jucării special concepute pentru copii cu autism și sindromul down. Printre cele mai bune se numără și:
- Jocurile senzoriale – sunt jucăriile care îi ajută pe cei mici să exploreze orice lucru din jurul lor prin intermediul simțurilor
- Jocurile simbolice și imaginative – reprezintă activitățile în care anumite obiecte capătă valențe noi, precum stiloul devine sabia printului și o pătură pelerină prințesei.
- Jocurile explorative – sunt jocurile care ține activă curiozitatea copilului și depășește pragul de simțire, îndrumându-i fascinația spre scopul obiectului.
Autismul afectează abilitățile cognitive, abilitățile lingvistice și funcțiile executive, precum autocontrolul și flexibilitatea mentală, care reprezintă obstacole în dezvoltarea jocului.
Întrebări frecvente:
Care sunt cele mai bune jucării pentru copii cu nevoie speciale și sindromul down?
Cele mai bune jucării pentru copii cu nevoi speciale și sindromul down de pe evawoodtoys.ro sunt: turn Montessori din lemn, sortator de forme geometrice, set 6 puzzle-uri bebeluși din 2 sau 3 piese cu diferite teme: junglă, animale de companie sau vehicule.
Care este rolul jocului și al jucăriilor pentru copii cu sindromul down?
În cazul copiilor cu sindromul down sau autism rolul jocului este același, numai că modul în care este prezentat, complexitatea lui sau repetarea până la cunoaștere poate să difere.
Cum ajuta motricitatea copiilor cu autism jocurile?
Pentru copii care prezintă probleme de motricitate sunt potrivite jocurile care presupun înșirarea unor mărgele pe șiret sau cele cu plastilina.

Joc educativ, Mozaic unicorn cu geanta si bormasina 285 piese, 3 ani+
Circuit cu sunete, lumini, lift functional, 3 ani, Nava Spatiala
Perna pentru burtica, cu activitati pentru bebelusi, 3 luni+
Set de 12 creioane colorate cu radiera, Carioca Tita Erasable
Tableta grafica pentru scris si desenat, 8.5", Pisicuta RoZ
Imbraca Familia, joc educativ din lemn
Joc matematica de tip Montessori, Fractiile, Partile Intregului
Joc Baloane de sapun, 70 ml, 26 cm, Rosu
Banc de scule din lemn, joc de asamblat, 3 ani
Joc educativ - Tetris din lemn, 3 ani
Jucarie educativa, Trusa medic veterinar din lemn, 22 piese, 3 ani
Joc din lemn cu nasturi de siretuit, 3 ani
Joc educativ, Cub Rubik, 3 ani+, Banana
Tamburina din lemn Roz - instrument muzical, 2 ani
Set 6 Puzzle din lemn cu 6 Fructe, 3 ani+
Jucarie de tras cu sortator de forme geometrice, 18 luni+
Joc de societate, memorie, din lemn - Memory Chess, 3 ani
Perna pentru burtica, cu activitati pentru bebelusi, 3 luni+
Centru de activitati Cub, din lemn 6 in 1, 30 cm
Puzzle incastru din lemn - Imbraca Baiatul
Joc de societate, Zaruri cu povesti, 8 ani+
Carte de colorat cu apa portabila, Litere,3 ani
Joc Educativ Tangram cu 60 piese din lemn, 3 ani
Set de pictura Giga Block Disney Minnie, 4 in 1, bloc de desen pentru fetite
Joc de indemanare si asociere cu cifre si lacate, 52 piese, 3 ani
Set de 15 creioane HB cu radiera
Puzzle de asociere cu Umbre - Animale, 36 piese
Set 6 papusi din lemn pentru Case de Papusi, Familia
Puzzle educativ in Limba Romana, Anatomia Corpului Omenesc, Baieti, 6 ani
Puzzle educativ de asociere si dezvoltare, Meserii, 3 ani+
Joc de asociere si sortare in Limba Romana - Obiecte, fructe si animale, 3 ANI
Set de constructie 3D, magnetic, 165 piese, 3 ANI
Foarfeca pentru Scoala, 17.5cm, albastra
Puzzle Incastru din lemn in limba romana, Insecte 































