Jocurile de stimulare senzorială sunt cea mai bună modalitate de autocunoaștere a celor mici. Pe lângă rolul distractiv, aceste jocuri și jucării au și misiunea educațională prin care îi pot face pe cei mici să experimenteze noi senzații.
Ce sunt jucăriile senzoriale?
Încă de la naștere și până la vârsta la care devin conștienți de lucrurile din jur, copii își folosesc simțurile pentru a explora și pentru a încerca să cunoască lumea înconjurătoare. Acest lucru este posibil prin atingere, degustare, auz, văz și miros.
Jocurile senzoriale reprezintă orice activitate care stimulează simțurile copilului și poate avea loc oriunde: în casă, în mașină, în cadrul unor ateliere specifice sau la grădiniță.
Importanța și beneficiile jocurilor senzoriale
Jocurile și jucăriile senzoriale încurajează în mod natural copii să folosească procesele științifice în timp ce se joacă, distrează, creează, cercetează și explorează lumea din jur. Acestea aduc o mulțime de beneficii procesului de dezvoltare, precum:
- Construiesc conexiuni la nivelul creierului – fapt ce conduce la capacitatea copilului de a finaliza sarcini de învățare mai complexe.
- Ajută la dezvoltarea și îmbunătățire motricității.
- Susține dezvoltare limbajului, a abilităților motrice fine și creșterea cognitivă.
- Dezvoltă abilitățile de rezolvare a problemelor și interacțiunea socială.
Jocurile senzoriale și motricitatea fină
Procesele senzoriale și motricitatea fină se formează în etapa preșcolară, în jurul vârstei de 3-4 ani și sunt extrem de importante pentru dezvoltarea copilului. În această perioadă, cei mici trebuie să fie încurajați în mod continuu de părinți să exploreze mediul înconjurător, să își dezvolte simțurile și îndemânarea deoarece sunt aspecte care îi vor ajuta să se descurce atât în viața de școlar, cât și în cea de adult.
Întrebări frecvente
Ce reprezintă jocurile și jucăriile senzoriale?
Jocurile senzoriale reprezintă toate activitățile care includ utilizarea simțurilor. Astfel, activitățile senzoriale permit copilului să își perfecționeze și dezvolte procesarea senzoriale prin întărirea conexiunilor cerebrale și îmbunătățirea răspunsurilor la stimuli.
Care sunt jucăriile potrivite pentru dezvoltarea motricității fine?
Printre cele mai recomandate jucării care ajută la dezvoltarea motricității fine se numără jocurile de construit, jocurile cu plastilina, jocurile cu cretă și puzzle-ul.
Care sunt jucăriile senzoriale potrivite pentru bebeluși?
Pe evawoodtoys.ro găsești o gama variată și diversificată de jucării senzoriale pentru bebeluși, printre care și jucăriile senzoriale pentru dentiție, jucăriile senzoriale pentru bebeluși si puzzle-uri formare din 2-3 sau mai multe piese mari.

Joc AS Games - Ti-e scris in frunte
Coarda de sarit pentru copii, 2.1 m - Roz
Puzzle magnetic-Carte educativa Mica Sirena, 3 ani
Trotineta pliabila cu 3 roti si lumini, 3 ani+
Colac de inot bebelusi-Multicolor
Razboi de tesut din lemn, joc dexteritate copii, 38 cm, 3 ani+
Carte copii, Activitati si Stickere - Mos Craciun, 100 pagini
Puzzle Incastru din lemn cu Fructe in limba romana
Colac cu chilotel si manere, 6 luni-3 ani, Iepuras
Set Puzzle de asociere cu 2 piese - Mama si puiul, 18 luni+
Joc de echilibru, Curcubeu din lemn cu 7 piese Waldorf, 3 ani
Tabla din lemn magnetica, cu 2 suprafete, tip Sevalet, 66 cm
Set de 4 markere evidentiatoare,Highlighters FABER-CASTELL
Carte educativa magnetica tip puzzle - Animale din Jungla
Cos de baschet cu Minge 30x23cm
Set 12 piese lemn, Curcubeu si Cilindrii Montessori
Joc de echilibru - Corabia Animalelor, 2 ani
Lampa de veghe din lemn, decorativa cu led, Elefant
Jucarie interactiva bebelusi - Gaina cu oua
Joc educativ Tangram din lemn cu 250 piese, 3 ani+
Set 6 Puzzle din lemn cu 6 Fructe, 3 ani+
Jucarie educativa din lemn, 3 turnuri de stivuire, 3 ani
Puzzle educativ din lemn, Ciclul vietii plantelor si animalelor, 3 ani+
Puzzle incastru din lemn cu maner si 20 de cifre
Set 9 instrumente muzicale din lemn pentru copii, 3 ani+
Joc de logica si inteligenta, Gandeste si Potriveste, 4 ani+, Partea 2
Puzzle din lemn - Invatam sa legam sireturile - Roz, 3 ani
Joc de asociere si sortare in Limba Romana - Obiecte, fructe si animale, 3 ANI
Puzzle Incastru din lemn in limba romana, Animale Domestice
Joc de societate, memorie, din lemn - Memory Chess, 3 ani
Joc multifunctional de tip Montessori, 5 in 1, 3 ani
Puzzle incastru din lemn cu litere - Alfabet
Set 26 cuburi din lemn, litere, cifre animale, obiecte, 18 luni+
Set 40 sarma plusata colorate pentru activitati senzoriale si lucru manual, 30 cm
Puzzle de asociere cu Umbre - Fructe, 36 piese
Banc de scule din lemn - Micul Tamplar, 3 ani
Jucarie educativa de tip Montessori - Copacelul cu bile, 2 ani
Papusa de mana pentru bebelusi - Animale
Harta Lumii din lemn cu 36 steaguri nationale
Set 6 puzzle-uri bebelusi din 2 sau 3 piese mari - Animale de companie, 18 luni
Banda adeziva argintie pentru activitati crafts-3 bucati
Set Rachete roz de Badminton pentru copii cu minge, 46 cm
Set 5 Puzzle-uri cu Animale Salbatice, 3 ani
Circuit Auto cu masinute, pietoni, semne de circulatie si decor din Lemn - 40 Piese
Set 20 carduri stimulare vizuala bebe, cartonase cu imagini, 6-12 luni 






























