În timp ce încerci să extinzi gama de jucării pe care copilul tău o are, este recomandat să le încerci rând de rând și pe cele de rol. Astfel, pe EvaWoodToys.ro găsești o mulțime de modele de jucării de rol foarte interesante care vor atrage atenția copilului tău și îl vor ajuta să se dezvolte.
Avantajele jucăriilor de rol
Jocul de rol dezvoltă în mod natural imaginația și abilitățile copilului. Prin folosirea imaginației, copiii își dezvoltă creativitatea și învață să gândească singuri. Prin intermediul acestor jucării se creează un spațiu în care copiii se simt liberi și pot să se exprime în voie.
Jucăriile de rol contribuie și la dezvoltarea abilităților de comunicare și lingvistice. Prin intermediul lor, copiii învață modele diferite de comportament și exersează cum pot reacționa în anumite situații. Jocul de rol le permite copiilor să învețe despre puterea limbajului și a cuvintelor, cum ne afectează pe noi și pe cei din jurul nostru. De asemenea, le dă posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere și a se face auziți și înțeleși, dar și de a deprinde comunicarea asertivă.
Jucăriile de rol dezvoltă abilitățile sociale și emoționale. Atunci când copilul își preia rolul din joc, experimentează diferite situații emoționale ale vieții. De asemenea, prin intermediul acestor jucării, copiii învață să se descopere și să găsească tiparul potrivit în mediul social din jurul lor.
Pe lângă aceste beneficii, jucăriile de rol contribuie și la:
- Învățarea gândirii abstracte;
- Îmbunătățirea abilităților sociale;
- Înțelegerea punctului de vedere al celorlalți;
- Dezvoltarea abilitații de lider;
- Învățarea lecțiilor de viață importante.
Jucării de rol recomandate pentru copii
Bucătăriile sunt unele dintre cele mai interesante jucării de rol pentru copiii de toate vârstele, întrucât aceștia încearcă să imite mult comportamentul părinților. În primii ani de viață, cei mai mulți copii stau alături de mamele lor și le urmează în toate activitățile pe care acestea le desfășoară. Astfel, este o idee excelentă să achiziționezi un joc de rol sub formă de bucătărie, ustensile sau chiar legume din lemn cu sistem de prindere care pot fi porționate.
Mai mult decât atât, pe EvaWoodToys.ro găsești și alte jucării de rol special concepute pentru dezvoltarea copiilor precum casele de păpuși, atelierele și bancurile de lucru sau mașinuțele și trenulețele din lemn.
Întrebări frecvente:
Care este importanța jucăriilor de rol?
Jucăriile de rol sunt recomandate pentru copii pentru că ajută la dezvoltarea abilităților de comunicare și a limbajului. În timp ce se joacă și explorează, copilul tău poate învăța despre diverse situații din viata reala si totodată poate experimenta diferite trăiri.
Cum alegi cele mai bune jucării de rol?
Atunci când vrei să achiziționezi jucării de rol ia în considerarea interesele copilului tău, vârsta și abilitatea pe care dorești să o dezvolte. Spre exemplu, dacă copilul tău are 7 ani poți opta pentru seturi de figurine complexe.
Unde găsești jocuri de rol pentru copii?
EvaWoodToys.ro este locul în care găsești jocuri de rol pentru copii într-o gamă variată de produse. Profită de prețurile avantajoase și de livrarea rapidă și petrece timp de calitate alături de micuțul tău.

Joc multifunctional de tip Montessori, 5 in 1, 3 ani
Joc educativ Tangram din lemn cu 250 piese, 3 ani+
Antepremergator din lemn pentru copii cu 6 activitati Montessori
Pictura cu diamante pe sasiu lemn 40*50cm, Peisaj Iarna
Cada Gonflabila, roz, 90x60 cm
Jucarie moale si senzoriala bebelusi,17 cm, Iepuras
Cuburi de construit tip lego 51 piese mari, ZOO
Bucatarie din lemn pentru copii, 48x42 cm
Jucarie de dentitie si senzoriala, Ratusca, 6 luni+
Puzzle Incastru din lemn in limba romana, Insecte
Joc de indemanare labirint cu piste si bile - Joc magnetic
Masuta pentru Activitati 2 in 1 cu functie de conectare Bluetooth si microfon, 3 Ani+
Joc Montessori de tip puzzle incastru - Sistemul Solar
Balansoar din lemn, de tip Montessori, Curcubeu
Jucarie de Rol - Set medic cu sunete si lumini, 10 piese, 3 ani+
Joc senzorial pentru pătuț, cărucior și landou, 0 luni+
Set 6 Puzzle din lemn cu 6 Fructe, 3 ani+
Carte senzoriala si educativa cu stickere reutilizabile, Dinozauri
Joc de societate, mima,”Teatrul Copiilor” - AS, 3 ani+
Set de constructie 3D, magnetic, 78 magneti, 3 ani
Centru activitati bebelusi, Salteluta cu piscina, arcada si 15 bile, Roz, 0 luni+
Carte magnetica de tip Joc Educativ STEM - Imbraca fetita, 3 ani
Set 6 Puzzle cu 6 Mijloace de transport, 3 ani
Set 28 piese lemn, Forme si Cilindrii Montessori, 3 ani+
Sortator forme geometrice, puzzle, 3 in 1 activitati, 3 ani
Set de 24 carioci - Carioca JOY
Cub Educativ bebe, din lemn cu 7 in 1 activitati
Set Jucării de baie, Clementoni,Caracatita,10 luni+
Circuit Auto cu masinute, pietoni, semne de circulatie si decor din Lemn - 40 Piese
Joc educativ de asociere - carti de joc cu animale domestice si salbatice
Marker pentru whiteboard 2 culori si burete de sters, set
Primul Puzzle al bebelusului, Animale marine, 24 piese
Set 48 planse reutilizabile de desen, 3 ani
Cuburi senzoriale din lemn – tip Loose Parts, Mandala Puzzle, 3 ani
Antepremergator din lemn - Cub, centru educativ cu 6 activitati, cu maner reglabil
Covor de joaca din spuma, 180 x 120 cm, termoizolant cu doua fete
Puzzle 3D din lemn cu 5 piese groase - Dinozaur
Puzzle lemn 3D - Alfabet cu litere mici
Bucatarie cu 23 ustensile pentru copii, 69 cm, 3 ani+
Joc de societate Jenga, 54 piese din lemn colorate, 3 ani+
Set 100 de cuburi in galetusa cu sortator de forme geometrice, Alfabet
Colac cu chilotel, Unicorn, 1-3 ani
Puzzle din lemn - Sortator de forme geometrice si culori
Joc de masa, Domino, 28 Piese
Set creativ de pictura cu 20 de planse, culori si pensula, Ocean
Set 6 coli 22x28 cm, pentru activitati lucru manual si crafts
Set de ceai cu 15 accesorii din lemn, 3 ani, Kabi
































