Copiii de 8-9 ani încep să semene cu niște adolescenți. Școala și relațiile pe care le au cu colegii și prietenii sunt foarte importante, astfel că cel mic tinde să fie cât mai bun și să facă cât mai multe fapte bune. La această vârstă comportamentul este reprezentat de o energie debordantă. Curiozitatea capătă noi valențe, astfel că dacă nu îi sunt îndeplinite nevoile, copilul înlocuiește agresivitatea cu stările de tristețe și apatie.
Una dintre nevoile de bază ale unui copil constă în modul în care își petrece timpul liber. Activitățile distractive pe care le are în afara orelor de curs, singur, cu prietenii sau cu familia sunt foarte importante în educația și comportamentul lui. Tocmai de aceea, EvaWoodToys ți-a pregătit o selecție a celor mai bune jucării pentru copii potrivite acestei vârste.
Alegerea corectă a jucăriei preferate
Cele mai potrivite jucării pentru copii care au o vârstă cuprinsă între 8 și 9 ani sunt cele care îi ajută pe cei mici să-și dezvolte perspicacitatea, ingeniozitatea, răbdarea, curajul și coordonarea. Astfel, jocurile clasice de rummy, șah sau table îi va încuraja să realizeze legături logice, iar jucăriile de construit (cele de tip Lego) vor pune bazele unei bune coordonări.
Pentru copii de 8-9 ani jucăriile preferate trebuie să fie amuzante, educative, ingenioase și interactive, astfel încât să le stârnească interesul pentru cunoaștere și să contribuie la dezvoltarea abilităților.
Cum arată jucăria potrivită pentru copii de 8-9 ani?
Jucăria potrivită pentru copii de 8- 9 ani trebuie să fie dorită, nu impusă de către părinti. Siguranța este un alt criteriu de care trebuie să ții cont, astfel încât jucăriile trebuie să fie realizate din materiale rezistente. De asemenea, culorile trebuie să fie non-toxice, iar dimensiunile cresc odată cu vârsta copilului.
Scopul fiecărui joc sau jucărie este acela de a dezvolta gândirea și imaginația copilului. Totodată, jucăria are misiunea de a-i capta curiozitatea.
În alegerea unei jucării potrivite este recomandat să ții cont și de personalitatea celui mic, astfel că un copil retras are nevoie de jocuri de socializarea care implică mai mulți jucători, iar un copil cu foarte multă energie are nevoie de jocuri și jucării care să-i necesite atenția.
Având la bază aceste criterii și cunoscând nevoile copiilor indiferent de vârstă, EvaWoodToys ți-a pregătit o listă cu jucării pe care orice copil merită să le aibă în preajmă.
Întrebări frecvente:
Care sunt cele mai potrivite jucării pentru copii de 8-9 ani?
Cele mai potrivite jucării pentru copii cu vârsta cuprinsa intre 8 și 9 ani îi ajuta pe cei mici sa își dezvolte perspicacitatea, ingeniozitatea, coordonarea și răbdarea. Astfel, seturile de carioci pe bază de apă, instrumentele muzicale, puzzle-urile si origami sunt doar câteva dintre recomandările noastre.
De cate jucării are nevoie un copil de 8-9 ani?
Un copil de 8-9 ani are nevoie doar de câteva jucării care să-i stârnească interesul și să le capteze atenția. Reține că excesul de jucării ucide fantezia și provoacă plictiseală.
Care sunt cele mai bune jucării pentru vârsta de 8-9 ani?
Cele mai bune jucării pentru copii de 8-9 ani sunt cele care pot să facă educație prin distracție. Dorința de cunoaștere și de relaxare, petrecerea timpului liber cu colegii, prietenii și captarea atenției sunt doar câteva dintre criteriile pe care trebuie să le întrunească o astfel de jucărie. De pe EvaWoodToys poți alege un joc aritmetic din lemn, jocuri de societate pentru copii sau jocuri Montessori.

Carte senzoriala si educativa cu stickere reutilizabile, Ferma
Instrument muzical pentru copii - Chitara, 53 cm, Rosu, 3 ani+
Circuit cu 3 masinute din lemn, Vacuta, 3 ani+
Set 10 animale, jucarie de baie, 18 luni+
Joc Montessori 2 in 1 - Motricitate si turn de stivuire
Set de constructie 3D de tip Tetris, Katamino, 3 ani+
Set 26 litere colorate din lemn magnetice
Set Puzzle duo de asociere,Meserii, 36 piese
Puzzle, joc logaritmic montessori, 5 in 1 activitati, 3 ani
Joc de tip Montessori, set 42 margele din lemn, 3 ani+
Joc de stivuire si sortare din lemn – Animale
Sortator forme geometrice pastelat 4 coloane, 3 ani+
Joc magnetic de clasificarea culorilor, 3 ani
Set de 4 markere evidentiatoare BIC
Panou magnetic de responsabilități pentru copii-Tabel de sarcini zilnice
Tabla de scris si desenat pliabila din lemn, 32 cm
Foarfeca pentru Scoala, cu protectie, 13 cm Albastru
Set Plastilina 12 Culori cu 6 accesorii
Set de constructie magnetic 3D cu 78 de piese, STEM, Onshine, 3 ani
Puzzle de asociere cu betisoare, Ferma, 26 piese
Covor pliabil de joacă termoizolant cu două fețe, 200 x 180 x 0.8 cm, Multicolor
Puzzle din 4 piese - Mijloace de transport, 24 piese, 3 ani
Jucarie zornaitoare de plus pentru bebelusi - Elefantel Fisher Price
Cub Sortator de forme geometrice si ceas, din Lemn, 3 ani+
Set Creatie Paste, Set 8 Buburuze autocolante din pasla
Joc educativ din lemn, Table
Jucarie de Rol din lemn - Set Doctor Dentist, 27 piese, 3 ani
Set 50 carlige colorate din lemn pentru activitati senzoriale si lucru manual
Tricicleta cu lumini, sunete, Ajustabila, 1-7 ani, Albastru
Puzzle suprapus din lemn, 3 straturi - La ferma, Onshine
Clopotei metalici 1,5 cm - 12 buc.
Masina de spalat pentru copii cu miscare de lumina, sunet
Tabla din lemn magnetica, cu 2 suprafete, tip Sevalet, 66 cm
Carte senzoriala bebelusi si jucarie pentru dentitie, Alimente
Joc de indemanare 2 in 1 Gargarita - Pescuit si sortator, 2 ani
Joc multifunctional, sortator de forme, joc magnetic, 3 ANI
Set 3 mingii, 6 cm
Coloreaza cizma lui Mos Craciun
Set de margele colorate din lemn
Set de constructie magnetic cu 64 de piese, 3 ani+, Minecraft
Set 6 puzzle tip plansa, Habitatul animalelor
Carte copii, 3-5 ani, Dezvolta si Creeaza, 64 pagini, A4
Puzzle educativ piese groase si imagine de asociere, Cifre, 2 ani+
Trenulet din lemn,Cifre de la 0 la 9, pentru 3 ani
Set de constructie 3D, magnetic, 58 magneti, 3 ani +, VEHICULE
Carucior din lemn, Stand de inghetata, 32 cm, 3 ani
Ascutitoare dubla,FABER-CASTELL
Set pentru lucru manual, Sosetele lui Mos Craciun
Instrument muzical pentru copii - Chitara, 53x17 cm, 3 ani+
Joc educativ, Fise de lucru Reutilizabile, 48 modele, 3 ani
Joc logaritmic, Aritmetica, sortare forme geometrice, joc magnetic, 3 ani+
Cuburi senzoriale montessori din lemn, Kaleidoscope, 6 piese, 18 luni+
Puzzle Magnetic- Ferma, 30 piese, 3 ani+
Set de constructie 3D, magnetic, 43 piese, 3 ANI
Set 22 magneti, Animale
Tablita de scris si desenat si puzzle incastru cu Forme geometrice
Puzzle magnetic din lemn Imbraca Familia Ursuletilor, 3 ani+
Joc educativ de tip Montessori, Set 7 figurine colorate
Tabla reglabila magnetica cu 2 suprafete pentru scris si desenat
Puzzle Incastru din lemn in limba romana, Animale Domestice
Set de cuburi senzoriale din lemn cu elemente de construcție libere – tip Loose Parts, 3 ani
Origami cu 8 personaje - Joc creativ si educativ, Mideer 5 ani+
Joc multifunctional de tip Montessori, 5 in 1, 3 ani
Puzzle incastru din lemn in Limba Romana - Ustensile
Alfabetar cu abac, litere si imagini in limba engleza, 3 ani
Puzzle Trefl 500 piese, Amsterdam, 8 ani
Puzzle educativ tip tangram, 41piese, 3 ani+
Jucarie Trusa de scule din lemn cu accesorii pastelate, 3 ani
Joc de masa, Domino, 28 Piese 

















