Copilul la vârsta de 6-7 ani este un mic adult cu personalitate. Te poți înțelege cu el, poate îndeplini sarcini și poate avea câteva responsabilități. La această vârstă preocupările celor mici se schimbă. Își formează propriul program în care integrează perfect școala, timpul liber și timpul petrecut cu familia ori prietenii.
Vârsta de 6-7 ani este o etapă importantă pentru copii, care aduce multe schimbări. Pentru a face trecerea de la ”viața fără griji” la o ”viața cu responsabilități” cât mai ușoară, integrează în timpul lui liber jocuri și jucării educative, care să-l distreze în timp ce absoarbe cunoștințe noi. Pe EvaWoodToys găsești o gamă de produse special concepute pentru acest stadiu de dezvoltare.
Cum se dezvoltă copii de 6-7 ani?
Abilitățile motorii fine și grosiere vor deveni din ce în ce mai precise. Flexibilitatea, echilibrul, agilitatea și forța, adică capacitățile motorii de bază se îmbunătățesc, iar musculatura se dezvoltă.
Din punct de vedere psihic și cognitiv, cei mici se află în plină etapă de dezvoltare a creierului, iar întreaga sa dezoltare este influențată încă din școală. Copii de 6-7 ani își construiesc aproape singuri o rutină și se implică în desfășurarea multor activități. Încep să ia singuri decizii și să se impună atât în mediul familiar, cât și la școală.
Dezvoltarea capătă noi valențe și în planul afectiv și social. Astfel, cel mic devine motivat pentru învățare, dobândește stabilitate afectiva, capătă mai multă încredere în sine și își formează propria atitudine.
Cum alegi jucăriile potrivite pentru copii de 6-7 ani?
În alegerea jucăriilor potrivite pentru copii, părinții trebuie sa aibă în vedere criterii de selecție destul de stricte precum: corelarea vârstei copilului cu jucăriile achiziționate și alegerea unor jucării construite din materiale non-toxice și non-alergice. Este recomandat sa se aleagă întotdeauna jucării care sa stimuleze imaginația copiilor. In plus, este necesar sa se țină cont și de genul copilului.
Jucării recomandate pentru copii de 6-7 ani
La vârsta de 6-7 ani interesul copiilor este centrat pe educație, cercetare și cunoaștere. Astfel, pentru această vârstă sunt recomandate seturile de știință, păpușile, echipamentele de șah, jocurile de strategie, seturile de plastilina, puzzle-urile și jocurile de societate.
Vezi întreaga selecție de jocuri de pe site și alege pentru micuțul tău jocurile care i se potrivesc cel mai bine.
Întrebări frecvente:
Care sunt cele mai recomandate jucării pentru copii de 6-7 ani?
Cele mai recomandate jucării pentru copii de 6-7 ani de pe EvawoodToys sunt: jocurile educative de matematica distractivă, jocurile de societate, tabla din lemn magnetică, casa de păpuși și jocurile Montessori.
Ce preț au jucăriile pentru copii de 6-7 ani?
Prețurile jucăriilor pentru copii variază în funcție de mai mulți factori, astfel ca nu putem vorbi despre unul standard. Pe EvaWoodToys ai posibilitatea de a descoperi o gamă foarte largă de jucării pentru copii de toate vârstele, la prețuri avantajoase.
Ce rol au jucăriile pentru copii de 6-7 ani?
Rolul jucăriilor potrivite pentru copiii de 6-7 ani constă în educația prin distracție. Astfel, în timpul lui liber, de regulă după școală, copilul se poate distra descoperind lucruri noi, făcând anumite experimente și descoperind noi abilități.

Carte copii, Activitati si Stickere - Mos Craciun, 100 pagini
Set 20 planse de colorat cu creioane colorate, Printese, 4 ani+
Set de 12 carioci cu varf subtire super lavabile, BIC Pastel
Set 5 Puzzle-uri cu Animale Salbatice, 3 ani
Jucarie turn de stivuire pentru bebelusi cu 8 pahare
Set creativ, Pictura pe numere, 3 ani+
Pix albastru cu gel - Scrie si sterge
Foarfeca pentru Scoala, 13cm, cu rigla
Trotinetă pliabilă cu 3 roți, sunete și lumini, pentru copii 6 ani+
Joc de echilibru - Corabia Animalelor, 2 ani
Tabla din lemn magnetica, cu 2 suprafete, tip Sevalet, 66 cm
Set educativ de 100 cuburi din lemn multicolore pentru construit,Trafic urban, 3 ani
Minge moale si senzoriala pentru bebelusi, 15 cm, Portocaliu
Set 26 cuburi din lemn, litere, cifre animale, obiecte, 18 luni+
Puzzle din lemn - Invatam sa legam sireturile - Roz, 3 ani
Foarfeca pentru Scoala, 15cm
Joc logaritmic - Aritmetica si sortare forme geometrice
Set 16 carduri stimulare vizuala bebe, cartonase cu imagini color, interactive, 1 - 3 ani
Puzzle Incastru din lemn cu Legume in limba romana
Set de constructie magnetic cu 139 de piese, 3 ani
Joc de societate magnetic, 3 in 1, Sah, Dame, Table
Set de constructie 3D, magnetic, 78 magneti, 3 ani
Ustensile si vase bucatarie pentru copii, 9 piese
Joc societate, Jenga, 3 ani+
Joc Jenga Mega Creative, 57 de piese din lemn, natur, 3+ ani, 435864
Banc de scule din lemn - Micul Tamplar, 3 ani
Trotineta pliabila cu 3 roti si lumini, 3 ani+
Set Creativ Plastilina - Dino la dentist, Art Craft
Circuit cu masinute din lemn Zig Zag
Set Plastilina, 24 culori neon, 500 grame
Joc de indemanare si asociere cu lacate, 18 piese, 3 ani
Marker pentru whiteboard Carioca 8 culori, set
Joc educativ, puzzle incastru de asociere in limba romana, Alfabet romanesc
Bucatarie cu 23 ustensile pentru copii, 69 cm, 3 ani+
Coarda de sarit pentru copii, 2.1 m
Puzzle Trefl carton 100 piese, Paw Patrol cu Vehicule
Joc din lemn de tip Montessori, Trenulet cu cilindri colorati, 3 ani
Joc de stivuire si sortare din lemn – Animale, 4 coloane
Joc de snuruit, Imbraca animalutele, 2 ani
Joc educativ Tangram din lemn cu 40 piese, Shape, 3 ani
Carte Puzzle din lemn - SPORT
Set Creatie Paste, Set 50 Buburuze 1.5cm
Carte Puzzle din lemn magnetica - Animale Salbatice
Carte educativa magnetica tip puzzle - Animale din Jungla
Puzzle de asociere cu Umbre - Animale, 36 piese
Ochelari inot copii, 6-12 ani
Joc Montessori multifunctional-Numaratoare cu bile 
























