Copii cu vârsta cuprinsă între 4 și 5 ani sunt deja preșcolari, iar asta înseamnă că marea majoritate a timpului o petrec jucându-se. Fie că este vorba de mediul familial sau cel de la grădiniță, aceștia învață și descoperă lumea prin joc. La această vârstă încep să-și facă apariția în viața lor și jocurile sociale, prietenii cu care își împart jucăriile, sarcinile de lucru și rolurile complexe. De asemenea, jocul de rol este în toi, astfel că micuții noștri adoră să se transforme în super eroi, în medici, pompieri, bucătari sau profesori.
La vârsta de 4-5 ani, copii au deja capacitatea de înțelegere a jocului, respectă reguli și dezvoltă un spirit competitiv. Bucură-te și tu de jucăriile pentru copii 4-5 ani la prețuri avantajoase de pe site-ul nostru și distrează-te împreuna cu micuțul tău.
Rolul jocului în viața unui copil de 4-5 ani
Jucăriile au rolul de a stimula curiozitatea, de a încuraja socializarea și de a dezvolta dorința de descoperire a copilului. Jocurile contribuie la dezvoltarea personală, emoțională și socială a celui mic. De asemenea, prin astfel de activități copii își vor îmbunătăți încrederea, mândria și își vor valida procesul de învățare. La această vârstă, jucăriile educaționale sunt cele mai populare deoarece sunt special concepute pentru a dezvolta gândirea logică și exercițiul, ele reprezentând atât un instrument educativ cât și unul distractiv.
Jucăriile ideale pentru copii de 4-5 ani
La vârsta de 3-4 ani, copiii se joacă cu jucării educative care îi ajută în dezvoltarea abilităților. Jucăriile care ating mai multe arii de cunoaștere, precum matematica, muzica, artele vizuale, biologia sau tehnologia sunt printre preferatele lor. Astfel, jucăriile educative creează un mediu potrivit de educare, învățare și distracție, îmbinând toate aceste trei elemente și formând o activitate esențială în buna dezvoltare a celor mici.
Jocurile puzzle sunt potrivite pentru copii aflați în această etapă de vârstă. Acestea îi ajută să se concentreze și să memoreze regulile, dezvoltând și abilitatea de rezolvare a problemelor. Cei mici își îndreaptă toată atenția și concentrarea asupra găsirii pieselor și îmbinării corecte a acestora. Astfel, memoria vizuală este antrenată, pentru că cel mic folosește întreaga imagine de ansamblu pentru a construi puzzle-ul.
Jocurile și jucăriile pentru copii de 4-5 ani pregătesc copilul pentru etapa următoare și anume școala. Misiunea părinților este aceea de a face această trecere într-un mod cât mai plăcut și distractiv.
Întrebări frecvente
Cum alegi jucăriile potrivite pentru copiii de 4-5 ani?
Copiii de 4-5 ani sunt dornici să experimenteze și să cunoască cât mai multe lucruri noi. Astfel, în vederea alegerii unei jucării potrivite este esențial să ții cont de vârsta lui, de funcția educativă și de modul în care este realizată, astfel încât cel mic să fie în siguranță atunci când o folosește.
Cum ajuta jocurile de rol dezvoltarea copiilor de 4-5 ani?
Jocul de rol este o metodă excelentă pentru cei mici de a-și dezvolta limbajul. Aceștia sunt nevoiți să-și adapteze replicile din joc și astfel își dezvoltă atât limbajul, cât și relațiile sociale.
Care sunt cele mai potrivite jucării pentru copiii de 4-5 ani?
Pe EvaWoodToys găsești o gamă selectă de jucării potrivite pentru copiii de 4-5 ani. Printre ele se află și bucătăria în miniatură cu lumini și sunete, seturi de carioci și culori, tabla magnetică sau puzzle-urile din lemn.

Puzzle educativ in Limba Romana, Anatomia Corpului Omenesc, Baieti, 6 ani
Puzzle Trefl carton 300 piese, Harry Potter
Set de pictura Giga Block Marvel Spiderman, 4 in 1, bloc de desen
Joc montessori de societate, Joc de echilibru cu bețe și bile, 3 ani
Joc educatiV, Domino cu1200 Piese, 3 ani+
Creaza si Impodobeste Globurile de Craciun, 2 buc
Set 15 carlige din lemn natur pentru activitati senzoriale si lucru manual
Broscuta dansatoare - Jucarie distractiva bebe
Joc de societate 10 in 1, clasice si educative, AS, 4 ani+
Joc educativ, Cub Rubik, QiYi Cube Sail 6.8, 6 ani+
Paleta acuarele uscate cu 21 culori si pensula - Water Color
Set de constructie 3D, magnetic, 176 magneti, 3 ani
Banc de scule din lemn - Micul Tamplar, 3 ani
Set 6 Puzzle din lemn cu 6 Fructe, 3 ani+
Joc creativ Mozaic Pixel din lemn, 3 ani+
Joc de logica Gaseste oul de dinozaur, 3 ani+
Puzzle din lemn - Invatam sa legam sireturile - Albastru, 3 ani
Set de constructie 3D din lemn, pentru fetite, 298 piese, Castel
Joc educativ Tangram din lemn cu 250 piese, 3 ani+
Tabla Multifunctionala magnetica de scris si desenat, mare, 3 ani
Set pentru activitati lucru manual, Inimioare polistiren
Circuit cu masinute din lemn Zig Zag
Racheta din lemn pentru copii cu accesorii, Set joc de rol , 64 cm,3 ani
Joc Baloane de sapun, Sabie - 80ml
Joc multifunctional 4 in 1, Antepremergator, 12 luni+
Puzzle forme geometrice, tip tangram, 3 ani+
Joc de echilibru - Corabia Animalelor, 2 ani
Ratusca dansatoare - Jucarie distractiva bebe
Set Creativ Plastilina - Dino la dentist, Art Craft
Set de 2 bucati, Marker permanent gri si negru
Joc multifunctional, joc magnetic, snuruit, desenat - Animale Domestice
Puzzle Stratificat Corpul Uman - Baiat
Set 42 cuburi de constructie, 3 ani
Tabla din lemn magnetica, cu 2 suprafete, tip Sevalet, 66 cm
Banda adeziva 12 buc/set, 12mm x 3m, cu sclipici, Colorarte
Set palete tenis din lemn, Tematica marina
Joc de tip Montessori din lemn, Sistemul de numeratie de la 1 la 9000
Joc de societate Jenga, 55 piese, Legume, 3 ani+
Puzzle incastru din lemn in Limba Romana cu piese groase, Ferma
Circuit Auto cu masinute, pietoni, semne de circulatie si decor din Lemn - 40 Piese
Joc Baloane de sapun, 60ml, Eco-Friendly, Party Bubbles
Joc de echilibru, Curcubeu din lemn cu 7 piese Waldorf, 3 ani
Carte educativa cu 6 puzzle-uri – Bun venit la Zoo - 72 piese
Set de constructie magnetic cu 100 de piese, 3 ani+, Craciun
Joc puzzle lemn - Invatam sa ne legam sireturile, 3 ani 





























