În primii 4 ani de viață copiii dezvoltă aproximativ 50% din inteligența pe care o folosesc în viața de adult. O mare parte din dezvoltarea lor se realizează prin intermediul jucăriilor, ceea ce face ca achiziția acestora să fie una importantă și dificilă. Astfel, este important să-i alegi copilului tău jucării specifice, ținând cont de vârstă, sex și etapa de dezvoltare.
Primul an din viața bebelușului este cu atât mai dificil, pentru că primele jucării au un rol deosebit. În oferta noastră găsești zeci de modele de jucării distractive, care îi vor ajuta pe cei mici să se dezvolte într-un mod armonios.
Care sunt jucăriile potrivite pentru un bebeluș de 1 an?
Pentru un copil cu vârsta cuprinsă între 0 și 1 an, poți alege dintr-o gamă variată de jucării interactive, viu colorate, care îi vor atrage atenția și îi vor spori cheful de joacă. Astfel, de pe site-ul nostru poți alege jucării de dentiție din silicon, jucării de dentiție senzoriale sau jucării pentru motricitate. Știm cu toții cât de anevoioasă este perioada în care apar dinții bebelușilor atât pentru ei, cât și pentru părinți. Jucăriile zornăitoare sunt la fel de potrivite, întrucât au puterea de a le atrage atenția și de a le stârni curiozitatea celor mici. Figurinele din pluș sunt totodată recomandate, întrucât îi ajută pe bebeluși să-și dezvolte simțul tactil și vizual, îmbunătățind de asemenea și coordonarea dintre mână, ochi și funcțiile motorii.
Siguranța pe primul loc
Pe lângă faptul că jucăriile trebuie să-i atragă pe cei mici, să fie fascinante și să-i ajute în procesul lor de dezvoltare, siguranța este un alt criteriu esențial pe care trebuie să-l iei în calcul. În acest sens, pe site-ul nostru găsești jucării pentru copii de 1 an realizate după standarde de calitate ridicate. Siguranța copiilor este pe primul loc, motiv pentru care fiecare jucărie din această categorie este special creată pentru ei cu scopul de a-i distra și de a nu le produce nici o neplăcere.
Dezvoltarea armonioasă dobândită cu ajutorul jucăriilor
Jucăriile pentru copii 0-1 ani sunt special concepute din materiale non-toxice, care nu pot fi ingerate de cei mici. Acestea au ca scop principal dezvoltarea motricității si sincronizarea dintre mână și ochi, manevrarea acestora realizându-se doar de către cei mici. Gama de culori folosită pentru aceste jucării este una generoasă, astfel încât copilul să se poată adapta la diferite tonuri cromatice fără să se sperie.
Întrebări frecvente:
Ce jucării sunt potrivite pentru copii de 0-1 ani?
Gama de jucării pentru copii de 0-1 ani este foarte diversificată, astfel că poți alege zornăitoare care sunt ușor de manevrat și care ajută la dezvoltarea sistemului neuronal, jucăriile de tip puzzle care îi ajută să recunoască forme, culori, plante sau animale, făcând astfel interacțiunea cu lumea înconjurătoare mai ușoară.
Cum alegi jucăria potrivită pentru copilul tău?
Pentru copii de 0-1 ani jucăria potrivită trebuie aleasă în funcție de mai multe criterii: vârsta, etapa de dezvoltare, sexul și abilitatea pe care vrei să o dezvolți. Spre exemplu, dacă micuțul tău are 7-8 luni și vrei sa îi dezvolți abilitățile motrice, alege un antepremergator cu diferite activități.
Care sunt cele mai distractive jucării pentru bebeluși?
Cele mai distractive jucării pentru bebeluși sunt cele care emit diferite sunete și lumini, jucăriile viu colorate, jucăriile din lemn, jucăriile tip figurină din pluș și cele cu activități diverse.

Set 80 pom-pom colorate pentru activitati senzoriale si lucru manual
Centru de activitati Cub, din lemn 6 in 1, 30 cm
Carte educativa magnetica tip puzzle - Animale din Jungla
Jucarie moale si senzoriala bebelusi, cu element de dentitie
Puzzle Trefl carton 4 in 1, Printese Disney
Set 6 Puzzle din lemn cu 6 Fructe, 3 ani+
Set 115 Cuburi de constructie pastelate din lemn - Orasel, 3 ani
Puzzle de asociere cu Umbre - Animale, 36 piese
Joc educativ de tip Montessori,Cuburi constructie Curcubeu, 29 piese
Set educativ de 100 cuburi din lemn multicolore pentru construit,Trafic urban, 3 ani
Set 3 mingi de tenis Galben Neon 7 cm
Circuit Auto cu masinute, pietoni, semne de circulatie si decor din Lemn - 40 Piese
Jucarie de dentitie, motricitate, senzoriala pentru bebelusi, 0 LUNI+
Set creativ de pictura si modelaj, Animale,magneti, 5 ani+
Puzzle educativ de asociere - alfabet si numere, 3 ani+
Jucarie moale si senzoriala bebelusi,17 cm, Iepuras
Joc multifunctional 4 in 1, Antepremergator, 12 luni+
Joc Matematica si Dexteritate, Copacul cu mere, 3 ani
Puzzle de asociere cu Umbre - Fructe, 36 piese
Numaratoare din lemn, 86 cm, Abac clasic, 3 ani+
Jucarie bebelusi - minge moale, culori pastel - Bam Bam 515061, 3+ luni
Joc din lemn cu nasturi de siretuit, 3 ani
Tricicleta cu lumini, sunete, Ajustabila, 1-7 ani, Albastru
Joc creativ Montessori, echilibru, stivuire si culori, 16 piese, 3 ani
Joc educativ cu 32 planse reutilizabile - Dot to Dots, Scrie si sterge
Joc de indemanare, asociere culori cu bile colorate, 3 ani
Set 4 pixuri BIC Cristal Soft, albastre
Set rachete tenis copii cu minge - Stea de mare
Carte de povesti - Cele 12 fete de imparat, Petre Ispirescu
Joc educativ, carte magnetica - Traficul din oras, 3 ani
Puzzle din lemn - Invatam sa legam sireturile - Roz, 3 ani
Joc de echilibru, Curcubeu din lemn cu 7 piese Waldorf, 3 ani
Joc sortator cu 4 coloane din lemn cu fructe si legume, 3 ani
Centru de activitati 8 in 1 - Jucarie educativa bebelusi
Set Puzzle de asociere cu 2 piese - Mama si puiul, 18 luni+
Joc educativ, puzzle Sistemul Solar, Natur
Set 22 magneti, Animale
Puzzle din lemn - Invatam sa legam sireturile - Albastru, 3 ani
Joc educativ din lemn de sortare si echilibru cu 4 coloane, 3 ani
Placa cu activitati Montessori - Incuie Descuie, 3 ani, Ferma
Centru de activitati 15 in 1, Jucarie educativa, 3 ani
Olita 2 in 1, portabila, 3 ani+
Joc de societate, UNO ALL WILD, joc de masa
Proiector pentru camera copiilor,LED cu telecomanda, 0 luni+
Carte magnetica tangram cu 96 modele, 3ani
Puzzle Stratificat, Anatomia Corpului Uman, Fetita
Covoras pentru camera copilului, 90x110cm, Ursulet
Puzzle Stratificat Corpul Uman - Baiat
Puzzle educativ 3D, Sistemul Solar, 3 ani +
Puzzle Incastru pentru incepatori, cu imagine de asociere, LEGUME91
Penar neechipat CNX in dungi, 1 fermoar, albastru cu alb, cilindric, textil, 203-A
Puzzle educativ in Limba Romana, Anatomia Corpului Omenesc, Baieti, 6 ani
Joc educativ din lemn - Tetris 3D cu animale, 3 ani
Set 5 culori tempera, 60 ml
Joc Montessori multifunctional-Numaratoare cu bile
Antepremergator din lemn - centru educativ cu 6 activitati, in Limba Romana 































