Cuburile de construit din lemn sunt unele dintre cele mai bune și inspiraționale idei pentru dezvoltarea creativității celui mic. Astăzi, foarte multe jucării din plastic au fost înlocuite cu cele din lemn și asta s-a întâmplat în primul rând datorită influențelor metodei Montessori și în al doilea rând pentru că părinții au înțeles care este importanța materialelor folosite pentru creare jucăriilor pe care le folosesc copiii lor. Astfel, pe EvaWoodToys găsești seturi de cuburi din lemn adaptate nevoilor copiilor de diferite vârste, confecționate din materiale sigure și colorate cu vopsea non toxica.
În sistemul de educație Montessori cuburile din lemn sunt unele dintre cele mai recomandate jucării. Copiii adoră să se joace, iar la vârste fragede toate lucrurile pe care ei le învață se fac prin joc. De asemenea, jocul îi ajută și în dezvoltarea abilităților practice.
Cuburile de construit sunt jucăriile care îi ajută pe cei mici să-și pună în valoare imaginația și să experimenteze. Cu cât sunt mai viu colorate, cu atât cei mici vor fi mai atrași de ele.
Avantajele cuburilor de construit din lemn si plastic
Cuburile din lemn au o serie de avantaje importante pentru micuțul tău. Acestea sunt concepute din materiale de cea mai bună calitate. De asemenea, cuburile de construit ajută la dezvoltarea abilitaților tactile și motrice, întrucât au dimensiuni mari, texturi interesante, iar copii interacționează foarte bine cu materialele naturale. În plus, cu ajutorul acestor cuburi, copilul învață primele noțiuni de fizică, arhitectură și inginerie. Își va da rapid seama că pentru a construi o structură înaltă are nevoie de o bază solidă.
Descoperă și tu gama noastră de cuburi din lemn pentru construit și alege cele mai frumoase și interesante seturi pentru copilul tău.
Întrebări frecvente
Care sunt cele mai populare cuburi din lemn pentru copii?
Pe EvaWoodToys găsești seturi de cuburi din lemn pentru construit într-o varietate mare de produse. Cele mai populare sunt: turnul montessori din lemn, set 10 cuburi din lemn – joc de asociere si sortare, cubul educativ de tip montessori cu activități și piramida cu forme pătrate.
Care sunt principalele avantaje ale cuburilor din lemn?
Cuburile din lemn au numeroase avantaje pentru cei mici, pornind de la modul în care sunt realizate, din lemn și colorate cu vopsele non toxice și pană la modul în care încurajează dezvoltarea simțurilor și a abilitaților. Prin intermediul lor copilul învață sa se joace în grup, sa câștige, sa piardă și să reconstruiască.
De la ce vârstă de pot folosi copiii acest tip de jucării?
Pe site exista cuburi din lemn special concepute pentru bebeluși, adaptate la greutatea și forma pe care ei o pot atinge și ridica, dar și seturi pentru copii mai mari. In orice caz, utilitatea lor se schimbă odată cu trecerea timpului, astfel ca atunci când cel mic va crește poate folosi cuburile din lemn ca obstacole pe traseul mașinuțelor sau chiar în căsuțe pentru păpuși.

Cub Educativ Montessori cu 12 forme geometrice din lemn, 3 ani
Trusa de scule din lemn 12 piese, 3 ani
Cada Gonflabila, Albastru, Vacuta, 90x60 cm
Girafa din lemn cu jucarie motrica si abac
Set 24 puzzle din 2 piese - Fructe si legume, 3 ani
Puzzle incastru cu maner pentru invatare culori si marimi, 3 ani
Joc Montessori de stivuit si echilibru - Set 10 animale
Carte educativa cu 6 puzzle-uri - Lumea Dinozaurilor - 72 piese
Set de 12 creioane colorate BIC, varf gros
Joc educativ din lemn, Litere si cifre-Geoboard, 3 ani+
Joc de echilibru, Curcubeu din lemn cu 7 piese Waldorf, 3 ani
Set 16 carduri stimulare vizuala bebe, cartonase cu imagini color, interactive, 1 - 3 ani
Puzzle incastru cu maner pentru invatare forme si culori, 30 cm
Puzzle educativ in Limba Romana – Anatomia Corpului Omenesc, Fete
Joc de tip Montessori, Labirint magnetic, 3 ani
Puzzle cu imagine de asociere, joc logaritmic, 7 in 1 activitati, 3 ani
Set 20 carduri stimulare vizuala bebe, cartonase cu imagini, 0-3 luni
Set Puzzle de asociere cu 2 piese - Mama si puiul, 18 luni+
Tabla din lemn magnetica, cu 2 suprafete, tip Sevalet, 66 cm
Jucarie turn de stivuire pentru bebelusi cu 8 pahare
Joc educativ matematica, Set de numărare cu pioni colorați și discuri inscripționate cu cifre, 3 ANI
Joc educativ de tip Montessori - Matematica, 3 ani
Joc educativ Tangram din lemn cu 250 piese, 3 ani+
Set 3 mingi de tenis Galben Neon 7 cm
Puzzle educativ in Limba Romana, Anatomia Corpului Omenesc, Baieti, 6 ani
Puzzle din lemn - Invatam sa legam sireturile - Albastru, 3 ani
Puzzle incastru din lemn - Imbraca Fetita
Cuburi de construit tip lego 80 piese mari, Orasel cu 4 vehicule, 18 luni+
Joc sortator cu 4 coloane din lemn cu fructe si legume, 3 ani
Set educativ de 100 cuburi din lemn multicolore pentru construit,Trafic urban, 3 ani
Puzzle Stratificat Corpul Uman - Baiat
Imbraca Familia, joc educativ din lemn
Joc creativ Mozaic Pixel din lemn, 3 ani+
Banc de scule din lemn - Micul Tamplar, 3 ani
Joc sortator - Invata Formele Si Culorile 



























