Copii sunt într-o permanentă căutare de noutăți, fiind foarte curioși încă de la vârste fragede. Odată cu trecerea timpului și pe măsură ce ei cresc, nevoile, curiozitățile și felul în care își petrec timpul liber se schimbă. Astfel, jucăriile trebuie să țină pasul cu noile schimbări.
Beneficiile jocurilor cu cifre și litere
Jocurile educative, precum jocuri matematice și jocuri cu litere au nenumărate beneficii, iar principalul constă în stimularea dezvoltării copilului.
Un alt beneficiu important este reprezentat de creșterea IQ-ului. Jucăriile educative sunt realizate astfel încât să mărească alfabetizarea copiilor, coordonarea mana-ochi, abilitățile de identificare și abilitățile motorii.
Îmbunătățirea abilităților de rezolvare a problemelor este o altă calitate a jucăriilor educative. Jocurile în care se pot face simple adunări și scăderi îi ajută pe cei mici să-și dezvolte gândirea logica, pe măsură ce rezolva cele mai ușoare probleme.
Dezvoltarea emoțională și socială este un alt lucru important pentru dezvoltarea celor mici. Jucăriile educative sunt compuse din seturi cu care se pot juca mai mulți copii sau împreună cu adulții. Când jocul se desfășoară în grup, relațiile interumane se dezvoltă armonios.
Jocuri matematice pentru copii
Matematica poate fi chiar distractivă, mai ales pentru cei mici, dacă le-o prezinți într-un mod frumos. Pe evawoodtoys.ro găsești jocuri matematice cu ajutorul cărora cel mic poate învăța noțiuni importante în timpul jocului.
Mai mult decât atât, dacă integrezi jocuri matematice în activitățile zilnice ale copilul tău îl încurajezi să-și dezvolte gândirea analitică, reușind să rezolve singur o problema și să găsească soluții ușor.
De asemenea, jocurile matematice dezvoltă și gândirea critică și laterală a micuților. Gândirea critică îi ajută să aibă propriile păreri și opinii, iar cea laterală este gândirea creativă.
Jocuri cu litere pentru copii
Jocurile cu litere pentru copii au rolul de a-i învăța pe aceștia alfabetul, dar și de a le testa agilitatea și spiritul de observație. Cu ajutorul acestor jocuri cei mici învață noțiunile de baza ale limbii române, își îmbogățesc vocabularul și își dezvoltă abilitățile de comunicare.
Întrebări frecvente:
Ce beneficii aduc jocurile cu cifre și litere copiilor?
Jocurile cu cifre și litere îmbunătățesc dezvoltarea simțurilor, capacitatea de concentrare și îi ajută în creșterea inteligenței.
Cum poți integra jocurile educative în rutina celor mici?
Jocurile educative îi distrează și îi bucură pe copii, în timp ce îi învață treptat și într-un mod discret noi însușiri și abilități necesare. Integrarea în rutina lor se realizează în mod treptat, în funcție de gradul lor de dezvoltare.
Care sunt cele mai bune jocuri cu litere și cifre pentru copii?
Cele mai bune jocuri cu litere și cifre pentru copii sunt cele din lemn cu operații matematice, tabla din lemn magnetică și jocurile creative Montessori.

Trusa de scule din lemn 12 piese, 3 ani
Joc din lemn - 46 animale cu magnet, 3 ani+
Set Puzzle de asociere cu 2 piese - Mama si puiul, 18 luni+
Pix Rosu cu gel - Scrie si sterge
Joc educativ din lemn - Tetris 3D cu animale, 3 ani
Joc de societate, memorie, din lemn - Memory Chess, 3 ani
Joc educativ Tangram din lemn cu 250 piese, 3 ani+
Joc creativ Mozaic Pixel din lemn, 3 ani+
Circuit cu masinute din lemn Zig Zag
Set de 12 creioane colorate BIC, varf gros
Puzzle incastru cu maner pentru invatare culori si marimi, 3 ani
Joc de asociere si sortare in Limba Romana - Obiecte, fructe si animale, 3 ANI
Joc din lemn cu nasturi de siretuit, 3 ani
Joc de tip Montessori, Corali, 7 piese, 20 cm
Joc de logica si inteligenta - Puzzle tip T
Jucarie interactiva bebelusi - Busy Cube,18 luni
Carte cu stickere reutilizabile, 3 ani+
Joc sortator de forme geometrice pe 4 coloane
Joc educativ de tip Montessori - Matematica, 3 ani
Jocul educativ 3D tip Tetris cu pisici, 3 ani
Joc de tip Montessori din lemn, Alfabetul si numerele, 3 ani +
Set 10 pixuri BIC Crystal, 4 culori
Centru de activitati pentru bebelusi, mini,18 luni+
Coarda de sarit cu maner natural din lemn, 200 cm multicolor
Carte senzoriala si educativa cu stickere reutilizabile, Ferma 




























